Anul trecut, Primăria Municipiului Târgu Mureș a lansat un proiect pilot în încercarea de a încuraja elevii și părinții din oraș să folosească transportul în comun pentru deplasarea la școală. Proiectul prevede curse școlare pentru elevi, curse care înseamnă, de fapt, dublarea unor autobuze existente pentru elevi cu domiciliul stabil în Târgu Mureș.
Acestea circulă între orele 7:15 – 7:30, pe rutele obișnuite ale autobuzelor dublate și poartă numele de „Cursă Școlară”.
Pe rute bine definite circulă două autobuze, din care primul este cel școlar și transportă doar elevi pe bază de abonament. Există, de asemenea, posibilitatea însoțitorilor de a călători cu aceste mijloace de transport ( o singură persoană cu un elev), dar aceștia vor fi obligați să cumpere bilete.
Cursele școlare nu circulă la sfârșit de săptămână, in zilele de sărbători legale și în timpul vacanțelor școlare.
În fiecare autobuz se va afla un angajat al Poliției Locale care va veghea la siguranța elevilor călători.
La debutul proiectului pilot, am dublat autobuzele pe 4 linii, respectiv 1,18,19,23 și am urmărit îndeaproape necesitățile călătorilor. După câteva săptămâni, am introdus alte două curse școlare, ca urmare, au existat șase linii: 1, 12, 18, 19, 23, 32.
Conform statisticilor noastre, au călătorit cu aceste autobuze, în jur de 2000 de elevi, cu o medie săptămânală de 1500 de persoane.
Cursele școlare sunt, din nou, pregătite! Începând cu data de 5 septembrie acestea vor circula pe liniile 10, 12, 18, 19, 23 și 32.